Doi şefi de la Regionala de Drumuri Iaşi se luptă pentru supremaţie. Războiul a fost tranşat de la Bucureşti, fără să se ţină cont de hotărârea instanţei judecătoreşti.
1 /.
Scandalul de la Drumurile Naţionale, Regionala Iaşi (DRDP), continuă. Statul îşi permite să plătească doi directori pe acelaşi scaun, unuia dându-i 8.000 de lei pe lună, secretară şi maşină de serviciu doar ca să stea cuminte şi să nu facă nimic. În timp ce celălalt director, numit de actualul Guvern din partea PSD, îşi păstrează toate atribuţiile, deşi Justiţia a decis retragerea sa din funcţie. Dănuţ Pilă şi Ovidiu Laicu sunt cei doi eroi. La mijloc sunt mize de milioane de euro, însemnând licitaţiile pentru drumuri şi deszăpeziri.
„O să vezi tu!”
Dănuţ Pilă, înlăturat din funcţie în octombrie 2012, a obţinut sentinţă executorie, dar nu definitivă, de repunere pe postul de director regional în cadrul CNADNR Iaşi. Pe 14 iunie, conducerea de la Centru a admis să-i redea funcţia de director regional. Dar numai cu numele, pentru că Ovidiu Laicu, agreat de PSD, a păstrat toate atribuţiile, primind titulatura de director regional executiv.
O Nubira de consolare
La 9.30 dimineaţa, pe 14 iunie, Dănuţ Pilă s-a prezentat la serviciu, să-şi reia biroul în primire. Ovidiu Laicu l-a sunat şi i-a spus să amâne pe mai târziu, pentru că e pe teren, la nişte inspecţii.
La 15.30, discuţiile s-au purtat cu avocatul lui Pilă şi bodyguard-ul instituţiei de faţă. „Urma să primesc un birou şi o maşină, era un proces- verbal în alb, nu puteam semna aşa ceva”, a explicat fostul viitor director. „O să vezi că tot eu rămân director”, i-ar fi spus Laicu, iar Pilă i-ar fi replicat: „În mod normal, nu trebuia să-mi faci tu oferta, pentru că nu mai eşti director şi nu mai ai atribuţii”.
Lunea trecută, au fost chemaţi amândoi la Bucureşti. Directorul general Mircea Pop a stabilit că