Din obişnuinţă. Acesta ar fi cel mai la îndemână răspuns. Partea proastă este că şi noi, ceilalţi, ne-am obişnuit să fim minţiţi şi acceptăm cu nonşalanţă această realitate.

Într-o lume mai civilizată, un ministru ar zbura instantaneu de pe scaun dacă şi-ar permite să trântească o minciună gogonată. La noi, într- o lume mult mai puţin civilizată şi mai puţin dispusă să respecte regulile democraţiei, minciuna pare să facă parte din fişa postului. Exagerând puţin, aş putea spune că ne-am obişnuit să căutăm minciuna şi acolo unde ni se spune adevărul.

Cred că aţi înţeles că această lungă introducere teoretică are în fundal evenimentele din ultimele zile, cu tragicul accident din Muntenegru. Un caz dramatic, cu 18 victime, toate din România. Cu familii îndoliate şi oameni disperaţi de lipsa veştilor. Cu autorităţi la cel mai înalt nivel încurcate de propriile declaraţii şi contrazise de memoria imaginilor de arhivă. O amestecătură de incompetenţă şi prostie, care a făcut să fie trecută în planul secund durerea reală. Şi aici apare întrebarea: De ce ne mint politicienii?

Ne mint, în primul rând, pentru că aşa sunt sfătuiţi să o facă. Consilieri, colegi de cabinet, prieteni ziarişti, băgători de seamă, întodeauna îşi dau cu părerea în sensul ascunderii realităţii şi fardării ei potrivit intereselor de moment. În aşa fel încât lucrurile să iasă bine pentru Omul Lor. Aşa am ajuns ca primul-ministru Ponta să o bălmăjească în privinţa orei la care a aflat de eveniment. Ca ministrul Apărării Duşa să îşi contrazică propriile declaraţii, iar ministrul de Externe Corlăţean să ne “delecteze” cu panseuri de tip Cetăţeanul Turmentat. Fac o mică paranteză. Pe vremea când lucram în zona consultanţei politice, ne-am confruntat cu un incident asemănător. Atunci Arthur Finkelstein, unul din cei mai abili consultanţi politici din lume, întrebat fiind ce crede că ar trebui să