Poziţia Uniunii Europene (UE) de lider mondial în combaterea schimbărilor climatice poate fi pusă în pericol dacă Banca Europeană de Investiţii (BEI), banca de implementare a politicilor UE şi una dintre cele mai mari instituţii financiare din lume, adoptă proiectul de politică energetică în forma prezentată ieri publicului, consideră analiştii CEE Bankwatch Network.
"Proiectul de politică înăspreşte condiţiile de finanţare pentru toate tipurile de combustibili fosili, inclusiv cărbunele, prin introducerea unor standarde de emisii şi a obligativităţii conformării cu cele mai recente directive UE, însă aceste standarde de emisii propuse de BEI nu ar fi la fel de restrictive precum cele în vigoare în Canada, de exemplu, sau chiar cele propuse astăzi de preşedintele Barack Obama pentru a fi utilizate în Statele Unite. De asemenea, este îngrijorător faptul că proiectul de politică stabileşte posibilitatea unor excepţii de la standardele de emisii pentru cazurile în care < < termocentrala contribuie la securitatea aprovizionării cu energie > > în cazul proiectelor din statele UE şi pentru cazurile în care < < contribuie la reducerea sărăciei şi la dezvoltarea economică > > în cazul proiectelor din afara UE", se arată într-un comunicat remis redacţiei.
"Citind proiectul de politică energetică propus de BEI, mă întreb dacă banca înţelege toate implicaţiile datelor ştiinţifice privind schimbările climatice", comentează Anna Roggenbuck, coordonator Bankwatch. "Nu doar că intenţionează să continue investiţiile în combustibili fosili, inclusiv cărbune, ci încurajează activ dezvoltarea combustibililor fosili neconvenţionali", a precizat domnia sa.
"Dorind să investescă în toate aceste tipuri de surse de energie - de la nuclear la cărbune şi regenerabile - credem că banca îşi împarte atenţia în prea multe direcţii", a declarat Kuba Gogolewski, campaigner Bankwat