Revolta la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea în rândul angajatilor disponibilizati care nu si-au primit salarile restante pe trei luni, tichetele de masa şi primele de vacanță. Muncitorii au forțat intrarea în clădirea unde se află Administratia combinatului. Ei amenință cu greva foamei
1 /.
„Hoţii, hoţii”, “Banii, banii!” au strigat peste o sute de fosti salariati (din cei o mie disponibilizati), nemulțumiți. Ei au cerut explicaţii celor din conducerea societăţii care de două săptămâni refuză dialogul cu disponibilizații.
Supăraţi că sunt trataţi cu indiferenţă, muncitorii au forţat intrarea în clădirea administrativă. “Sutem muritori de foame, daţi-ne banii. Somajul îl primim tocmai in august, ce facem până autunci, din ce trăim? Au spus că dacă plecăm noi, o să vină bani gârlă, unde sunt banii?"
Salomia Prunel, fost operator chimist, a fost disponibilizată după 29 de ani vechime. "Nimeni nu mi-a spus de ce trebuie să plec, şeful meu a ridicat din umeri. Pe mine m-au dat afară şi ei au făcut angajări, au angajat pile pe funcţii cu salarii mari. Am 48 de ani, cine mă mai angajează pe mine la vîrsta asta? Să le fie ruşine!” , a spus Salomia Prunel.
Muncitorii au ameninţat că dacă nu îşi primesc lefurile restante până luni intra în greva foamei pe termen nelimitat.
“20 de lei mai am in buzunar, după ce îi termin intru în greva foamei. Nu pot la vârsta mea de 48 de ani să stau cu mina întînsă la părinţi, să mă întreţină din pensia lor. Nu am ce să le pun copiilor pe masă, nu am cu ce să îmi plătesc facturile”, a declarat Ion Nica, fost angajat.
Contractele de muncă ale disponibilizatilor au încetat pe 14 iunie, muncitorii şi- au făcut lichidarea si pentru că nu au primit nici un ban au depus plângeri la ITM şi-au acţionat în instantă societatea pentru recuperare drepturilor băneşti.
Mihail Tălpaşanu, directorul general al comb