Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TENSIUNE în Egipt, înaintea manifestaţiilor în favoarea şi împotriva lui Mohamed Morsi

Publicat in Mediafax, vineri 28 iunie 2013 ·

Tensiunile sunt în creştere în Egipt, în apropierea unei manifestaţii importante împotriva preşedintelui islamist Mohamed Morsi, prevăzută pentru duminică, într-o ţară profund divizată între opozanţii şi susţinătorii şefului statului, la un an de la accederea acestuia la putere.

Mai multe partide islamiste au făcut apel la o manifestaţie "pe termen nelimitat" încă de vineri, pe tema "legitimităţii" lui Morsi.

Organizarea acestei manifestaţii, cu două zile înaintea celei a opoziţiei, generează temeri privind deteriorarea tot mai mare a climatului politic, propice unor noi violenţe.

O persoană a fost ucisă şi alte 30 au fost rănite în timpul confruntărilor din guvernoratul Ash-Sharqiya din nordul ţării, între susţinătorii şi opozanţii preşedintelui islamist, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Miercuri, tot în nordul ţării, violenţele s-au soldat cu un mort şi 237 de răniţi la Mansoura.

Apelul la manifestaţii la 30 iunie, data aniversară a învesiturii lui Mohamed Morsi, a fost lansat de Tamarrod (rebeliune, în arabă), o mişcare populară creată în aprilie pentru a cere plecarea preşedintelui.

Tamarrod s-a putut sprijini pe ambianţa nefavorabilă care domneşte în ţară, afectată de o criză economică profună, de creşterea insecurităţii şi de tensiunile interconfesionale, pentru a reuni numeroşi susţinători.

Această campanie anti-Morsi afirmă că a reunit 15 milioane de semnături care cer organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate.

Opozanţii îi reproşează preşedintelui, ales la un an de la înlăturarea lui Mubarak, că a concentrat puterea în mâinile islamiştilor şi că nu a luat în considerare revendicările democratice care au declanşat revoluţia în 2011.

La cererile de mai multă libertate şi justiţie socială se adaugă temerile faţă de o viaţă zilnică din ce în ce mai dificilă, marcată de întreruperi de electricitat

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 53 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 56 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°