Săptămâna aceasta "Paşaportul diplomatic" a programat o ediţie specială, realizată în Croaţia. Echipa emisiunii a fost la Zagreb, dintr-un motiv aparte, unul cu semnificaţie istorică: intrarea Croaţiei în Uniunea Europeană. Cu acest prilej, preşedintele acestui stat, Ivo Josipovici i-a acordat un interviu, în exclusiviate lui Balazs Barabas, realizatorul emisiunii Digi24, interviu din care aflăm cum văd croaţii acest moment important al istoriei lor.
Despre principalele eforturi depuse de Croaţia pentru aderare, preşedintele statului spune: "Problema noastră principală nu a fost economia, ci alte aspecte: corupţia, minorităţile şi câteva reforme în domeniul economic de asemenea, în mod deosebit şantierele navale. Investiţiile nu au fost foarte importante în ultimii doi, trei, patru ani, dar sperăm ca postura de membru al Uniunii să fie un stimulent pentru investitori. Avem acum şi un pachet de legi noi, oferit de guvern şi de parlament, pentru a motiva oamenii să investească în Croaţia. Şi există mult interes, nu doar din partea ţărilor europene, dar şi din ţări din alte zone, China, Statele Unite şi altele."
Ce a făcut statul croat în direcţia eradicării corupţiei, una dintre chestiunile cele mai discutate şi în România, tot preşedintele Ivo Josipovici explică: "Progresele sunt semnificative. Am avut câteva procese foarte importante împotriva unor foşti oficiali de nivel înalt. Dar cel mai important este că raportarea la corupţie s-a schimbat. Oamenii de rând, politicienii, toată lumea este interesată şi nu mai este posibil să întoarcem roata şi sunt sigur că vom avea succese semnificative."
Cât priveşte aspectul relaţiilor economice cu ţara noastră, preşedintele Croaţiei spune că a observat un interes foarte mare din partea oamenilor de afaceri din Croaţia: "Economia nu este sarcina mea, aşa cum prevede constituţia, dar am urmăr