Elevii claselor a opta aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele Evaluării Naţionale din acest an.Acestea vor fi afişate la ora 16.00,oră după care vor fi primite şi contestaţiile la notele obţinute.Elevii nemulţumiţi de aceste note vor putea depune contestaţiile până la ora 22.00
În Argeş au fost 32 de centre de examen. Toate unităţile unde s-a susţinut evaluarea au fost monitorizate video.Din 5.900 de elevi de clasa a VIII-a, 5.323 de elevi din Argeş s-au înscris la examenele pentru Evaluarea Naţională.
La prima probă, în Argeş, din cei 5.323 de înscrişi la examen, au absentat 45, fiind prezenţi 5.278 de candidaţi.La proba de matematică numărul celor care au lipsit a fost de 51 de elevi din numărul celor care s-au înscris."Pentru cei care au participat la prima probă de limbă şi literatură română şi au lipsit la cea de a doua,matematică preşedinţii comisiilor din unităţile de învăţământ au făcut demersuri în timp util,luând legătura cu famiiliele celor absenţi",a declarat pentru Adevărul Florin Gardin Inspector Şcolar General din Argeş
Evaluarea lucrărilor se face cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi de notare, pe baza unui punctaj pe scara 1 - 100, acordîndu-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte din oficiu. După evaluare, fiecare profesor stabileşte nota prin împărţirea la 10 a punctajului obţinut de elev, fără rotunjire, şi o trece pe lucrare. Cînd diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult un punct, se calculează şi se trece pe lucrare nota finală, calculată ca medie aritmetică, avînd două zecimale, fără rotunjire, a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori.
Între 30 iunie şi 2 iulie, se vor rezolva contestaţiile, iar pe 3 iulie, se vor afişa rezultatele finale. În perioada 5 - 9 iulie, cei care au promovat examenul îşi vor putea depune fişele de înscriere la li