Într-un faliment, fie acesta şi moral, sînt întotdeauna cel puţin doi termeni
E ciudat cum de trec necomentate şi nedespicate pînă-n măruntaiele lor fetide o seamă de ştiri cu adevărat senzaţionale. Cum ar fi, bunăoară, aceea că Victor Piţurcă - antrenorul de scurtă şi tristă amintire al Universităţii Craiova, în anul în care Federaţia şi Liga i-o coceau lui Mititelu - rămîne cîştigător în procesul de 7 milioane de euro contra fostului patron, pînă la o decizie contrară a următoarei instanţe care va trebui să se pronunţe în speţa respectivă.
La vremea cînd s-au pornit scandalul şi procesul, nu îmi era tocmai desluşit cum de reuşise patronul cel şmecher să se îndatoreze la angajatul său, oarecum peste noapte, cu fabuloasa sumă de 7 milioane de euro. De fapt, la toate tranzacţiile de acest gen, care put, curiozitatea mi se blochează şi-mi propun să aştept o lămurire de la DNA ori din Justiţie. E prea de tot, îmi spun, e imposibil ca statul să nu se sesizeze şi să nu pună puţină ordine în haos. Şi uite că statul s-a sesizat, iar treburile nu-s mai limpezi. În ce a constat afacerea? Care sînt dedesubturile ei reale, care să motiveze o astfel de îndatorare fatală? Ce legătură au cele 7 milioane de euro în litigiu cu fotbalul, cu echipa oraşului şi cu marele public al Universităţii? Cum a fost posibil ca doi oameni să sfideze într-un asemenea mod un întreg popor de săraci şi de dreptcredincioşi ai fotbalului craiovean?
Normal ar fi ca selecţionerul naţionalei să ne povestească şi nouă, proştilor, cum a reuşit el, isteţul de serviciu al Federaţiei, să obţină dintr-un faliment, la care a pus umărul cu mult profesionalism, un asemenea cîştig în toate privinţele legal şi cinstit. E nevoie să înţelegem şi cît de departe poate să meargă priceperea în afaceri a lui Victor Piţurcă şi dacă nu cumva cele 7 milioane de euro nu-s decît un fel de mizilic, în
