Lady Gaga a lipsit o bună bucată de timp din prim-planul presei, dar a revenit în forță, reușind să emoționeze audiența la întâlnirea comnunității lesbienelor, homosexualilor și transsexualilor din New York (LGBT).
Diva a suferit o intervenție chirurgicală la șold, astfel că a stat departe de lumina reflectoarelor o vreme. Dar, cum Lady Gaga se pricepe de minune să atragă atenția tuturor, întâlnirea LGBT i-a oferit prilejul de a reveni pe prima pagină a publicațiilor din toată lumea.
"Sunt aici pentru a-mi susține eroii și sunt foarte mulți cei pe care îi admir. Să stau aici, lângă voi, este un vis împlinit pentru mine", și-a început Lady Gaga discursul, pentru ca apoi ochii să i se umple de lacrimi. Ea a adăugat că membrii LGBT nu își doresc nimic altceva decât oricare alt american, adică să le fie respectate drepturile de om, de cetățean, și le-a mulțumit fanilor pentru susținerea pe care i-au arătat-o mereu.
Zvonuri despre prezența interpretei la reuniunea LGBT, unde Lady Gaga a susținut un discurs emoționant, au apărut încă de joi seara. Pentru a fi siguri că prind un loc cât mai aproape de interpreta celebrei piese "Bad Romance", fanii s-au înghesuit în preajma scenei, scrie Daily Mail.