Prima sesiune a actualei legislaturi a luat final, deputaţii făcând ,,efortul” de a mai lucra două zile în plus deoarece azi şi mâine a fost programată o sesiune extraordinară. La primul mandat de parlamentar sau deja experimentaţi, deputaţii şi senatorii constănţeni au început să demonstreze dacă promisiunile făcute în campania electorală coincid cu temele abordate prin iniţiative legislative, interpelări sau întrebări adresate unor miniştri. De aceea, am decis să facem un bilanţ al activităţii desfăşurate de aceştia în prima sesiune parlamentară şi începem cu deputaţii.
Cap de listă a deputaţilor constănţeni întrucât reprezintă colegiul uninominal nr.1, deputatul PNL Gheorghe Dragomir şi-a trecut în palmares 27 luări de cuvânt în plen, 18 declaraţii politice şi 3 propuneri legislative privind: modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului poporului; utilizarea monedei naţionale, precum şi penru declararea zilei de 10 mai – Ziua Declarării Independenţei României. De asemenea, nu trebuie omis faptul că, în calitate de membru al Comisiei buget-finanţe, Dragomir a avut mult de lucru mai ales când a analizat pagină cu pagină proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale.
Deputatul colegiului 2, liberalul Mihai Lupu, aflat la al doilea mandat de parlamerntar a luat cuvântul de 17 ori, a susţinut 16 declaraţii politice şi este co-iniţiator al unei propuneri legislative privind declararea zilei de 10 mai – Ziua Declarării Independenţei României.
Electoratul colegiului 3 a votat să prelungească mandatul deputatului PSD Cristina Dumitrache. În prima sesiune parlamentară, aceasta a luat cuvântul în plen de 7 ori, a făcut 6 declaraţii politice, a formulat 7 interpelări şi a semnat pentru susţinerea a 3 iniţiative legislative – pentru îmbunătăţirea mediului prin dezvoltarea spaţiilor