Rata şomajului a crescut, în mai, cu 7,5 la sută, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi de nivelul din mai 2012, informează Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Mediafax.
Numărul şomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru luna mai este de 720.000, în creştere cu 8.000 de persoane faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent, ambele cu 712.000.
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezintă 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2013.
"Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 8,1 la sută în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,7 la sută în cazul celor de sex feminin)", potrivit comunicat INS.
Pentru persoanele adulte (25 - 74 ani), rata şomajului a fost estimată la 6,1% pentru luna mai 2013. Rata bărbaţilor şomeri este de 6,7%, iar la femei este de 5,2%.
Persoanele care sunt şomere îndeplinesc simulat, potrivit Biroul Internaţional al Muncii (BIM), trei condiţii: nu au un loc de muncă, sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, respectiv au căutat activ un loc de muncă în decursul ultimelor patru săptămâni.
Rata şomajului a crescut, în mai, cu 7,5 la sută, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi de nivelul din mai 2012, informează Institutul Naţional de Statistică (INS), citat de Mediafax.
Numărul şomerilor BIM (în vârstă de 15-74 de ani) estimat pentru luna mai este de 720.000, în creştere cu 8.000 de persoane faţă de luna precedentă, cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent, ambele cu 712.000.
Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 de ani reprezintă 75,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2013.
"Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşe