Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pleacă şi ultima "galactică" » Iulia Managarova a fost declarată liberă de contract şi va semna cu o echipă din Rusia

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 3 iulie 2013 ·

Iulia Managarova, singura jucătoare rămasă din vechea echipă a Oltchimului, a fost declarată, ieri, liberă de contract. Nu va mai juca în România, transferîndu-se în Rusia.

Oltchim Rm. Vîlcea s-a înscris ieri în Liga Naţională pentru ediţia 2013-2014, dar a cedat imediat locul formaţiei HC Oltenia Rm. Vîlcea. Aflat în insolvenţă, cel mai titrat club din handbalul românesc are datorii de peste două milioane de euro.

Oltchim mai avea sub contract şase jucătoare, dar nici una nu va ajunge, probabil, la noua grupare HC Oltenia. Din cele şase, Iulia Curea, Iulia Managarova, Daniela Băbeanu, Eliza Buceschi, Nicoleta Safta şi Andreea Polocoşer, doar primele două au evoluat sezonul trecut în echipa considerată cea mai bună din istoria clubului, formaţia care a strîns cele mai multe puncte într-un sezon de Liga Campionilor: 22.

Dacă Iulia Curea este însărcinată, cealaltă extremă, ucraineanca Iulia Managarova şi-a depus la FRH memoriu pentru a deveni liberă de contract. "Oltchim avea termen să o plătească pînă pe întîi iulie. Cum acest lucru nu s-a întîmplat, Managarova nu mai este jucătoarea echipei din Vîlcea, putîndu-se transfera la oricare altă echipă", a declarat Gheorghe Goran, membru în Comisia de soluţionare a memoriilor.

Băbeanu şi Polocoşer tratează cu HCM Roman, Safta are şanse mari să joace la Brăila, iar Buceschi ar putea rămîne la Baia Mare, acolo unde fusese împrumutată de Oltchim.

Nu mai vrea în România

Iulia Managarova a venit la Oltchim în 2010 şi a jucat trei sezoane pentru campioana României. Deşi a avut oferte de a continua în ţară, de la mai multe echipe, Managarova nu vrea să mai evolueze în România. Ea va da curs unei oferte din campionatul Rusiei, fiind dorită acolo de Rostov Don, Zvezda Zvenigorod, dar şi Astrahanocika Astrahan.

Considerată una dintre cele mai valoroase extreme dreapta, "Speedy Gonzalez" a refu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii vor fi sancţionaţi - VIDEO

News.ro acum 18 minute
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 24 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum o ora
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 30 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°