Secretul unui creier sănătos? Provocările, noutatea şi „antrenamentele“, inclusiv cele fizice, susţin cercetătorii.
Un creier care funcţionează la capacitate maximă trebuie să fie sănătos şi antrenat constant, susţin cercetătorii. Astfel, dieta, exerciţiile fizice sunt deosebit de importante, în timp ce provocările precum învăţarea unei limbi străine sau rezolvarea unei ecuaţii ajută la evitarea declinului cognitiv şi la îmbunătăţirea funcţiilor cerebrale.
Într-un studiu din 2010 în care sunt exminate rezultatele mai multor cercetări se arată că suplimentele precum Ginkgo Biloba nu reduc riscul de Alzheimer şi nici vitaminele nu au vreun efect asupra declinului cognitiv, potrivit unui articol publicat pe site-ul „Reader’s Digest“.
În schimb, o alimentaţie sănătoasă are un rol important în menţinerea sănătăţii creierului. Anumite studii arată că dieta bazată pe ulei de măsline, peşte, fructe şi legume este asociată cu un risc redus de apariţie a demenţei, precum şi a bolilor de inimă.
Se ştie clar că alcoolul în exces dăunează creierului, însă cercetătorii nu au ajuns la o concluzie în ce priveşte consumul moderat de băuturi alcoolice. Pe de altă parte, niciun expert nu ar recomanda consumul regulat de alcool.
Există jocuri video care îmbunătăţesc funcţiile creierului? Doar pentru că despre un joc video se spune că îmbunătăţeşte memoria sau funcţiile cerebrale, nu înseamnă că este şi adevărat. Pe de altă parte, cercetătorii susţin că anumite jocuri video sporesc capacitatea de concentrare, în timp ce jocurile de strategie au un efect pozitiv asupra memoriei.
De regulă, asociem exerciţiile fizice cu scăderea în greutate, dar uităm că acestea au şi un efect pozitiv asupra creierului nostru. Mai mult, gimnastica aerobică, de exemplu, contribuie la formarea de sinapse şi îmbunătăţeşte activitatea creierului. Pentru un creier sănătos,