Ameninţarea mistralului, vântul care suflă şi cu viteze de peste 100 km/h prin Provence, a fost doar una efemeră. Rutierii nu au fost deranjaţi de vânt în etapa de ieri (Aix-en-Provence – Montpellier) din Marea Buclă, dar au „neutralizat“ etapa. Practic, doar Luis Angel Mate a încercat să evadeze, dar spaniolul de la Cofidis a fost repede prins de trena furioasă a plutonului, care a redus astfel la zero riscul unor „borduri“ – adică fracturarea masei de ciclişti în mici grupuleţe.
Deşi plictisitor pentru privitori, drumul spre Montpellier a fost destul de nervos în pluton. Dovadă şi căzătura în care a fost implicat câştigătorul zilei de miercuri, Mark Cavendish, care i-a micşorat şansele britanicului la „dublă“. Şi aici a profitat Andre Greipel (Lotto-Belisol). Lansat perfect de coechipierii săi, „Gorila“ a explodat şi s-a impus fără nicio problemă în faţa lui Sagan şi a lui Kittel! Altfel, în clasamentul general, lider a devenit Daryl Impey (Orica-GreenEdge), care este primul african din istoria Turului Franţei ce va purta tricoul galben.
Ameninţarea mistralului, vântul care suflă şi cu viteze de peste 100 km/h prin Provence, a fost doar una efemeră. Rutierii nu au fost deranjaţi de vânt în etapa de ieri (Aix-en-Provence – Montpellier) din Marea Buclă, dar au „neutralizat“ etapa. Practic, doar Luis Angel Mate a încercat să evadeze, dar spaniolul de la Cofidis a fost repede prins de trena furioasă a plutonului, care a redus astfel la zero riscul unor „borduri“ – adică fracturarea masei de ciclişti în mici grupuleţe.
Deşi plictisitor pentru privitori, drumul spre Montpellier a fost destul de nervos în pluton. Dovadă şi căzătura în care a fost implicat câştigătorul zilei de miercuri, Mark Cavendish, care i-a micşorat şansele britanicului la „dublă“. Şi aici a profitat Andre Greipel (Lotto-Belisol). Lansat perfect de coechipierii săi, „Gori