Deficitul de atenţie poate să creeze dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, însă există câteva trucuri simple pentru a vă maximiza productivitatea şi a deveni mai eficienţi, potrivit huffingtonpost.com.
Dacă aveţi deficit de atenţie/ tulburare hiperkinetică (Attention Deficit Hyperactivity Disorder - ADHD), veţi avea dificultăţi în timpul serviciului mai mult decât alte persoane.
O durată scurtă de concentrare, starea de nelinişte şi uşoara distragere a atenţiei sunt factori care pot determina scăderea productivităţii la muncă.
Medicamentele pot fi de ajutor, însă există şi câteva tructuri care vă pot ajuta să vă maximizaţi productivitatea şi eficienţa.
1. "Prioritizaţi-vă" sarcinile
Creaţi o listă în care stabiliţi cele mai importante lucruri pe care le aveţi de făcut. Începeţi prin a executa cele mai importante sarcini şi lăsaţi pentru mai târziu lucrurile nesemnificative. Lista de priorităţi (Lista A) poate include lucrurile care trebuie realizate astăzi sau mâine. Lista B poate include proiecte sau sarcini care trebuie finalizate până săptămâna viitoare.
2. Controlaţi-vă e-mail-ul
Chiar şi cele mai concentrate persoane pot fi rapid atrase în "ping-pong-ul" verificării e-mail-urilor primite. Însă, dacă o persoană este predispusă să fie uşor distrasă de la activităţile sale, semnalul de atenţionare atunci când primeşte noi e-mailuri poate compromite întreaga zi. Stabiliţi-vă anumite perioade din zi pentru a citi e-mail-urile.
3. Limitaţi posibilităţile de distragere a atenţiei
Mesajele vocale, accesul permanent la internet şi chiar şi conversaţiile ocazionale în afara biroului vă pot distrage atenţia şi vă pot îndepărta de lucrurile pe care le aveţi de făcut. La fel ca şi în cazul e-mail-urilor, stabiliţi o anumită perioadă pentru a verifica şi răspunde la mesajele vocale. Şi, în funcţie de proiectele p