Papa Francisc a condamnat luni, în timpul unei vizite fără precedent la Lampedusa, "indiferenţa" lumii faţă de soarta imigranţilor, dintre care sute au murit în ultimii ani în Mediterana în căutarea unei viţei mai bune, relatează AFP.
Am pierdut simţul responsabilităţii fraterne", "cultura bună stării ne face insensibili la strigătele altuia (...) duce la o globalizare a indiferenţei", a declarat Papa în timpul unei mese la care au participat peste 10.000 de persoane pe micul stadion al insulei siciliene.
"Imigranţi morţi în mare pe aceste vase care, în loc să apuce un drum al speranţei, au mers pe un drum către moarte", a deplâns Papa la începutul omeliei, comparând acest "gând care revine constant" cu "un ghimpe în inimă care provoacă suferinţă".
Papa a subliniat că a fost informat recent de această "tragedie" recurentă în Mediterana, motiv pentru care a hotărât să vină la Lampedusa, în prima sa călătorie în afara Romei, pentru a se "ruga şi a înfăptui un gest de apropiere şi, de asemenea, de a trezi conştiinţele pentru ca ceea ce s-a produs să nu se mai repete".
El a făcut un apel pentru a se "schimba concret anumite atitudini". "Noi nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, noi nu mai avem grijă de ceea ce Dumnezeu a creat", a adăugat el.
"Fraţii noştri şi surorile noastre încearcă să iasă din situaţii dificiale pentru a găsi un pic de linişte şi pace, un loc mai sigur pentru ei şi familia lor, dar şi-au găsit moartea", a continuat el. "Cine este vinovat de sângele fraţilor şi surorilor? Nimeni! Cu toţii răspundem: nu sunt eu, fără nicio îndoială este altcineva (...). Am pierdut simţul responsabilităţii fraterne", a precizat Francisc.
În plus, Papa a exprimat "sincera sa recunoştinţă" şi a transmis "încurajările sale" celor 6.000 de locuitori din Lampedusa şi Linosa, asociaţiilor de binefacere şi forţelor de securitate