Antrenorul secund al madrilenilor i-a sunat pe cei doi tineri spanioli pentru a-i convinge să semneze cu echipa madrilenă
Barcelona l-a luat pe Neymar, iar după ce brazilianul a arătat că e jucător mare la Cupa Confederaţiilor, catalanii par favoriţi clari şi în acest an în Primera Division. Imediat, Real a contracarat prin numirea lui Carlo Ancelotti, dar şi prin transferul lui Isco. Mijlocaşul de 21 de ani i-a costat pe madrileni 25 de milioane de euro şi a semnat contractul cu echipa de pe „Bernabeu“ doar după ce a avut o discuţie personală cu Zinedine Zidane, care l-a şi convins să semneze cu gruparea „blanco“.
Iar Zidane pare că nu se opreşte aici. Conform „Marca“, antrenorul secund al lui Real a convins un alt tânăr spaniol să semneze cu madrilenii. E vorba despre mijlocaşul defensiv Asier Illaramendi (23 de ani, Real Sociedad), considerat noul Xabi Alonso. Cotidianul spaniol a scris că jucătorul basc va semna cu Real în următoarele zile, iar Sociedad va primi 30 de milioane de euro în schimbul său. „Când te sună Zidane, nu ai cum să spui nu“, a spus o sursă apropiată de Illaramendi pentru „Marca“.
Antrenorul secund al madrilenilor i-a sunat pe cei doi tineri spanioli pentru a-i convinge să semneze cu echipa madrilenă
Barcelona l-a luat pe Neymar, iar după ce brazilianul a arătat că e jucător mare la Cupa Confederaţiilor, catalanii par favoriţi clari şi în acest an în Primera Division. Imediat, Real a contracarat prin numirea lui Carlo Ancelotti, dar şi prin transferul lui Isco. Mijlocaşul de 21 de ani i-a costat pe madrileni 25 de milioane de euro şi a semnat contractul cu echipa de pe „Bernabeu“ doar după ce a avut o discuţie personală cu Zinedine Zidane, care l-a şi convins să semneze cu gruparea „blanco“.
Iar Zidane pare că nu se opreşte aici. Conform „Marca“, antrenorul secund al lui Real a convins un alt tânăr spaniol s