Deşi, cam spectaculoasă (pentru a avea garantată medierea), ancheta penală de la Liceul Bolintineanu din Bucureşti a dezvăluit public o realitate greu de închipuit a învăţămîntului românesc:

Frauda, ca rezultat al acţiunii unui grup infracţional organizat, cuprinzînd profesori, părinţi, elevi şi, nu în ultimul rînd, ştabi din inspectorate şi din minister.

Cei care au copilărit la ţară îşi amintesc, probabil, de momentele în care, ştergînd cu dosul palmei aburul de pe geam, prin ochiul făcut în opacitate au putut vedea priveliştea de afară.

O privelişte pe care o presupuseseră, dar n-o văzuseră.

Asemănător, ancheta Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti ne-a lăsat să vedem, graţie şi mediatizării ieşite din comun, o realitate pe care, asemenea iernii de dincolo de geam, o bănuiam, dar n-o avusesem în faţa ochilor, pentru a fi siguri că aşa e.

Din punctul de vedere al revelaţiei în conştiinţa publică, dezvăluirile anchetei pot fi comparate, ca importanţă, cu faimoasele rezultate ale Bacalaureatului din 2011.

În vara lui 2011, am descoperit cu toţii ceea ce bănuiam.

În şcoala românească se face de toate:

Se face sex, se prizează droguri, se face paradă de ultimul telefon mobil şi de ultima marcă de ciorapi, se face comerţ şi se fac copii.

Un singur lucru nu se face:

Carte.

În vara lui 2013, am descoperit cu toţii, ceea ce bănuiam:

În şcoala românească domneşte corupţia.

Acţiunea grupului infracţional organizat de la Bolintineanu e doar unul din sutele de astfel de cazuri, petrecute anul acesta şi în ultimii ani, ştiute nu numai de cei implicaţi, dar şi de alţii, rămase nedescoperite şi nesancţionate, pentru că, la fel ca şi-n lumea din jurul şcolii, la fel ca şi în Sănătate, în Politică, în Administraţie, corupţia e ceva ca