Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Vadim Tudor, amenințat cu excluderea din PRM de Dumitru Badea

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 iulie 2013 ·

Coordonatorul Partidului România Mare (PRM), Dumitru Badea, a anunțat că fostul președinte Corneliu Vadim Tudor va fi exclus din partid, dacă va organiza un congres la București. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Noua conducere a PRM pregătește un congres extraordinar, care este programat să aibă loc pe 27 iulie, la Alba Iulia. În paralel, spune Dumitru Badea, Corneliu Vadim Tudor are de gând să organizeze propriul congres, cu o săptămân mai devreme, la București. Însă, dacă va face acest lucru, riscă să fie exclus din partid.

"Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid", a declarat Dumitru Badea, citat.

Pe 15 iunie a avut loc plenara Consiliului Naţional al PRM, la iniţiativa lui Dumitru Badea. Atunci s-a hotărât revocarea lui Corneliu Vadim Tudor din funcţia de preşedinte al PRM. Totodată, a fost dizolvat și Comitetul Director şi Biroul Permanent.

Deasemenea, au fost numite noi foruri de conducere interimare. Pentru celor care vor ocupa funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general, liderii Dumitru Badea (PRM Neamţ), Gheorghe Funar (PRM Cluj) şi Ioan Bâldea (PRM Bucureşti) au fost desemnaţi să se ocupe de coordonarea şi pregătirea Congresului Naţional al PRM din 27 iulie.

Președintele revocat din funcție, Corneliu Vadim Tudor, nu a recunoscut Consiliul Naţional. Tribunul a amenințat că îi va acționa în instanță pe toți cei care au luat parte la această ședință și care au votat revocarea sa. În plus, Corneliu Vadim Tudor s-a lăudat că Tribunalul Bucureti îi va da câștig de cauză, argumentând că a primit asigurări în acest sens chiar de la președintel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 31 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 57 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°