Comitetul ONU pentru drepturile copilului (CRC) a transmis Vaticanului o listă de întrebări dure privind abuzurile asupra copiilor comise de preoţi catolici, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
CRC a solicitat „informaţii detaliate despre toate cazurile de abuzuri sexuale asupra copiilor comise de membri ai clerului, călugări sau maici" de la ultima dare de seamă a Sfântului Scaun în urmă cu circa 15 ani şi a stabilit ca dată limită pentru un răspuns ziua de 1 noiembrie.
Solicitarea a fost inclusă într-o „listă de chestiuni”, postată pe site-ul CRC, care să fie abordată atunci când Vaticanul va raporta în faţa sa în ianuarie despre activitatea Bisericii sub Convenţia ONU privind drepturile copilului, care datează din 1990.
Este pentru prima oară când Vaticanul este chestionat public de o comisie internaţională privind abuzurile asupra copiilor, care au afectat puternic poziţia Bisericii Romano Catolice în multe ţări, iar sursa citată consideră că Papa Francisc se poate confrunta cu primul moment dificil al pontificatului său.
Noul Suveran Pontif încearcă să facă uitate o serie de scandaluri după ce i-a succedat lui Benedict al XVI-lea, care a demisionat în februarie.
În acest context, un raport negativ după audiere ar reprezenta o lovitură pentru Biserică, chiar dacă CRC nu are puteri de constrângere.
Lansând aceste întrebări, CRC, cu sediul la Viena, ignoră un avertisment al Vaticanului conform căruia s-ar putea retrage din Convenţia privind drepturile copilului dacă va fi presat prea mult în această chestiune.
Într-un raport propriu de la sfârşitul lui 2011, publicat pe site-ul ONU în luna octombrie a anului trecut, Sfântul Scaun a reamintit CRC de rezervele privind jurisdicţia şi alte aspecte asumate când a semnat acest pact global.
Vaticanul a precizat că o nouă „