Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 2.800 de taximetrişti au fost amendaţi sâmbătă de Poliţia Rutieră

Publicat in Adevarul, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Aproape 30 de taximetrişti au rămas, sâmbătă, fără permise şi peste 2.800 au fost amendaţi de poliţişti pentru că nu au folosit aparatele de taxat, aveau defecţiuni la maşini, au depăşit viteza legală sau nu au acordat prioritate pietonilor, arată un comunicat al Poliţiei Române.

Poliţia Rutieră a verificat, în Bucureşti şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, peste 5.000 de maşini care transportau persoane în regim „taxi” şi „rent a car”, iar în urma controalelor au aplicat 2.895 de amenzi, dintre care 338 pentru nerespectarea regulilor privind transportul de persoane în regim taxi şi de închiriere.

Alte 2.547 de sancţiuni au fost date pentru încălcarea regulilor de circulaţie, cele mai multe pentru taximetriştii care au condus cu viteză. Taximetriştii au mai fost sancţionaţi pentru neacordare de prioritate pietonilor sau vehicule, nerespectarea culorii roşii a semaforului, dar şi pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto.

Poliţiştii au lăsat fără permis 29 de taximetrişti

Poliţiştii au reţinut 29 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege au fost retrase 95 de certificate de înmatriculare.

Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni, dintre care opt la regimul circulaţiei şi trei de altă natură.

Un taximetrist a rămas fără permisul de conducere după ce a fost surprins de aparatul radar că circula cu 103 kilometri pe oră, pe strada Odoreului, din municipiul Satu Mare.

Unui taximetrist bucureştean i s-a întocmit dosar penal

În timpul unui control în Capitală, poliţiştii au depistat un taximetrist care transporta persoane, deşi avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal.

Unui alt taximetrist, din Braşov, i-a fost reţinut permisul de conducere, după ce poliţiştii au constatat c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 35 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 18 minute
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°