În timpul unei scene de luptă din spectacolul „Macbeth”, regizat de starul Kenneth Branagh, la Manchester, un actor a cărui identitate nu a fost dezvăluită a fost accidentat.
Există o legendă legată de celebra piesă „Macbeth” a lui Shakespeare, conform căreia oricine se atinge de ea va avea ghinion. De aceea, mulți actori preferă să nu joace într-un spectacol după „Macbeth” și se tem chiar să-i spună numele.
Întâmplarea de la teatrul din Manchester confirmă acest fapt, iar presa britanică vorbește despre „o nouă victimă făcută de blestemul lui Macbeth”. Actorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost lovit de o sabie din metal în timpul unei scene de luptă, conform dailymail.co.uk.
Actorul şi-a continuat evoluţia în spectacol, însă la final a fost transportat la spital. Spectacolul „Macbeth”, primit destul de bine de către criticii de specialitate, reprezintă prima producţie shakespeariană în care joacă starul Kenneth Branagh după o pauză de peste 10 ani.
Spectacolul este pus în scenă în clădirea unei foste biserici, care este atât de mică, încât spectatorii din public sunt avertizaţi la intrare în legătură cu riscul de a fi „acoperiţi cu noroi, sânge şi ploaie”.
Un purtător de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru de la Manchester a precizat că un actor a fost accidentat în timpul unui spectacol, însă nu a confirmat faptul că sabia folosită de Kenneth Branagh ar fi fost implicată în acel incident. Celebrul actor britanic Kenneth Branagh, care joacă unul dintre rolurile principale şi asigură regia spectacolului, a recunoscut că scenele de luptă din această piesă de teatru pot fi riscante.