Am mai spus, am mai scris, voi mai spune şi voi mai scrie: Nu dau doi bani pe textele mele gazetăreşti publicate din ianuarie 1990 pînă azi, mulţi ani în şir, într-un ritm infernal de unul pe zi.

Cu mai mult timp în urmă, Adrian Sârbu, dînd expresie neastîmpărului său de a lansa iniţiative, mi-a propus să-mi tipărească tot ce-am scris ca gazetar într-un soi de opere complete.

S-ar fi strîns, chiar şi la vremea aceea, un perete de volume-cărămizi.

L-am refuzat, argumentînd că prefer să rămîn în biblioteci prin cărţile de proză şi de eseistică, singurele care – credeam şi cred în continuare – îmi dau iluzia că voi rămîne prin ceva în Posteritate.

Puţină lume ştie că tată lui Daniel Funeriu, Ionel Funeriu, e o somitate a stilisticii româneşti.

Printre altele, Ionel Funeriu, profesor universitar de prestigiu, e şi autorul unui volum de referinţă Versificaţia românească. Perspectivă lingvistică.

Aplicînd metoda de lucru descoperită de el la editările din Al. Macedonski, Ionel Funeriu a stabilit, fără a avea acces la manuscrisele poetului, că transcrierea tipografică a textelor iniţiale s-a făcut cu sute de greşeli.

După 1989, cînd a avut acces la manuscrise, şi-a dat seama că avusese dreptate în privinţa tuturor cuvintelor şi expresiilor editate în chip superficial.

La finele emisiunii de duminică, 14 iulie 2013 (înregistrată vineri, 12 iulie 2013), Daniel Funeriu mi-a dat (cu dedicaţie din partea autorului) cartea Editorialişti români, scrisă şi publicată de Ionel Funeriu în 1996, la Editura Augusta, Timişoara.

Parcurgînd volumul, nu mică mi-a fost mirarea văzînd că distinsul om de ştiinţă consacrase editorialelor mele din Evenimentul zilei de la vremea respectivă nu mai puţin de 18 pagini!

Editorialul Văcăroiu a trecut în cinci maşini, despre premierul PSDR dint