Chris Froome şi echipa Sky au fost acuzaţi dur de dopaj în ultimele zile, dar nu au făcut nimic pentru a contracara aceste acuze. Managerul echipei, Sir David Brailsford, a declarat că va pune la dispoziţia Agenţiei Mondiale Anti-Doping toate probele necesare pentru a demonstra că rutierii formaţiei britanice nu se dopează
*Cei de la Sky au fost acuzaţi de dopaj încă din 2012, atunci când Wiggins şi Froome au terminat pe primele două poziţii în Marea Buclă
*Britanicul spune că şi-a sacrificat luni întregi departe de familie şi de prietena sa pentru a se antrena pentru Marea Buclă
*Froome a fost apărat chiar de Contador, spaniolul spunând că britanicul e într-o formă excelentă şi că nu se dopează
Performanţele lui Chris Froome din acest Tur al Franţei au ridicat deja numeroase sprâncene. La fel ca în ediţia precedentă a Marii Bucle, când Bradley Wiggins a izbucnit într-o conferinţă de presă şi a aruncat cuvinte grele, principala temă a discuţiilor dintre jurnalişti şi membrii echipei Sky, inclusiv Froome, este dopajul. Se dopează sau nu britanicul care este cotat acum la casele de pariuri cu 1,06 să se impună în Tur? S-a vorbit mult despre waţi, raportul dintre puterea generată şi kilograme, dar şi de volumul de oxigen pe care îl are britanicul în plămâni. Dar managerul echipei britanice, Sir David Brailsford, a parat inteligent. ”Normal că suntem criticaţi. E vorba doar de cuvintele unor pseudo-specialişti care nu ştiu ce înseamnă aceste numere. Vom pune la dispoziţia Agenţiei Mondiale Anti-Doping toate cifrele necesare, probe de sânge şi de urină şi programele de nutriţie pentru a ne dovedi nevinovaţia”, a spus Brailsford. Cert este că este foarte dificil, dacă nu imposibil, să dovedeşti că un ciclist se dopează fără ca el să fi fost depistat pozitiv. Iar declaraţia lui Brailsford nu a pus decât paie pe foc