Dacă Josef K., personajul principal din Procesul lui Kafka, ar avea telefon mobil, ar apărea ca o caricatură. Ar putea fi pus în situaţia de a intra în contact cu funcţionarii (la fel de mărunţi ca şi el) ai unei uriaşe companii de telefonie mobilă şi atunci de întregul roman, de întregul Proces, s-ar alege praful.
Omul nostru (nu cel al lui Kafka) are un telefon mobil la care ba vorbeşte, ba nu vorbeşte. După caz, după necesităţi. Ba se simte uneori ascultat, interceptat, ca toată lumea. Pentru că, nu-i aşa, înjură din când în când pe unii sau pe alţii. Şi ştie că la noi toţi suntem înregistraţi.
Într-o bună zi descoperă că tocmai a apărut pe piaţă un nou tip de abonament, mai avantajos, aşa că se hotărăşte să-şi schimbe abonamentul. A făcut acest lucru de mai multe ori în cei cincisprezece ani de când este abonatul aceleiaşi companii. De fiecare dată a fost simplu: un apel la serviciul de specialitate, câteva date (un CNP, o adresă etc.) şi exprimarea verbală a dorinţei. În câteva minute problema era rezolvată.
Află despre noul abonament de la magazinul unde tocmai îşi plăteşte factura, aşa că solicită acolo schimbarea. Funcţionarul transmite nişte date, omul nostru primeşte un SMS cu un cod pe care îl comunică, problema pare rezolvată dar ghinion: funcţionarul îi spune că abonamentul în curs presupune un stick de internet care trebuie restituit. Omul îi spune că nu l-a ridicat niciodată şi implicit nici nu l-a folosit. Funcţionarul se scuză că ei sunt doar parteneri ai companiei de telefonie şi nu poate face el direct schimbarea de abonament. Îl îndrumă să sune la un număr de trei cifre sau să încerce direct la un magazin al companiei.
Omul sună la numărul de trei cifre, ascultă politicos câteva reclame, apasă docil tastele indicate de robotul cu voce de femeie amabilă şi în cele din urmă îşi expune problema unui operator umanoid. Precizeaz