Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a declarat, miercuri, că ediţia din 2022 a Cupei Mondiale, care va avea loc în Qatar, ar trebui să se joace iarna, din cauza temperaturilor mari înregistrate în această ţară.
„Cupa Mondială trebuie să fie un festival al oamenilor. Dar pentru a fi un astfel de festival, nu se poate juca în timpul verii”, a spus Blatter în Austria, la Kitzbuehel, în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Reuters.
„Poţi răcori stadioanele, dar nu poţi răcori întreaga ţară. Jucătorii trebuie să aibă cele mai bune condiţii pentru a putea juca bine la Cupa Mondială”, a continuat şeful FIFA.
Anterior, Blatter declarase că cererea ca ediţia din 2022 a Cupei Mondiale să se desfăşoare iarna trebuie să vină din partea organizatorilor. Mai mult decât atât, în luna martie, oficialul elveţian a susţinut că această competiţie este una care trebuie să aibă loc în „iunie şi iulie”.
Totuşi, Blatter a recunoscut în timpul conferinţei de presă de mieruri că membrii FIFA nu au luat în considerare foarte serios preoblema căldurii din Qatar atunci când au acordat acestei ţări organizarea Cupei Mondiale din 2022.
„Trebuie să ne protejăm partenerii, sponsorii şi televiziunile. Avem încă suficient timp. Voi deschide această discuţie în octombrie, în cadrul Comitetului Executiv”, a mai precizat preşedintele forului mondial.
„Cel mai probabil, Comitetul Executiv va accepta propunerea mea. Trebuie să avem curajul de a juca această Cupă Mondială în timpul iernii şi să începem să lucrăm asupra impactului pe care îl va avea asupra calendarului internaţional”, a spus Blatter.
Preşedintele comitetului de organizare al Cupei Mondiale din Qatar, Hassan Al-Thawadi, a afirmat că „dacă dorinţa comunităţii internaţionale a fotbalului este să avem o Cupă Mondială în timpul iernii, noi suntem deschişi l