Campionul mondial al probei de 100 de metri, jamaicanul Yohan Blake, nu-şi va apăra titlul cucerit la Daegu în urmă cu doi ani, anunţând că nu va participa la Campionatele Mondiale de la Moscova, care vor avea loc între 10 şi 18 august.
Motivul pentru Blake renunţă la competiţia din capitala Rusiei este o accidentare la coapsa dreaptă, pe care sprinterul de 23 de ani o tratează încă din luna aprilie şi care nu i-a permis să participe nici la campionatele naţionale de la sfârşitul lunii iunie.
Chiar dacă nu a luat startul la această competiţie, Blake avea dreptul să fie prezent la Moscova, din postura de deţinător al titlului, pe care l-a cucerit în 2011, la Daegu, profitând de descalificarea lui Usain Bolt pentru start fals.
Prin victoria din Coreea de Sud, Blake a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie în proba de 100 de metri.
„Decizia este urmarea unei evaluări permanente a stării fizice a lui Yohan, după forfait-ul său de la selecţiile jamaicane. Yohan a făcut progrese, însă accidentarea pe care a suferit-o în aprilie îl împiedică să atingă nivelul de performanţă necesar pentru o competiţie precum Campionatele Mondiale”, a declarat agentul sportivului, Cubie Seegobin.
Retragerea lui Blake slăbeşte şi mai mult proba de 100 de metri, după ce americanul Tyson Gay şi jamaicanul Asafa Powell au fost depistaţi pozitiv şi nu vor fi prezenţi la Mondiale.
În aceste condiţii, Usain Bolt se anunţă marele favorit al probei în care este dublu campion olimpic şi deţinător al recordului mondial.
Citeşte mai multe despre: Yohan Blake Campionatele Mondiale de atletism Moscova 100 de metri retragere forfait
Campionul mondial al probei de 100 de metri, jamaicanul Yohan Blake, nu-şi va apăra titlul cucerit la Daegu în urmă cu doi ani, anunţând că nu