A trecut un an de când au fost aleşi să conducă destinele localităţilor, să cheltuiască banii publici şi să le asigure alegătorilor bunăstarea. Unii au reuşit mai mult, alţii mai puţin, unii sunt la începutul carierei în administraţie, iar pe alţii i-a uitat lumea în fotoliile de primari. În perioada următoare, vă vom prezenta câte un ales local din fiecare localitate a judeţului, care să lămurească electoratul şi opinia publică în legătură cu ce a reuşit să facă în cele 12 luni de la preluarea mandatului.
Primarul municipiului Motru, Dorin Hanu, se laudă că a intrat în acest an în stadiu de finalizare a unui proiect în valoare de 120 de miliarde de lei vechi, 98% din valoarea acestuia fiind acoperită de bani europeni. Reabilitări pe banii europenilor
Proiectul, care a costat 120 de miliarde de lei vechi, cuprinde un pachet de mini-proiecte ce vizează infrastructura municipiului şi factorul social al localităţii. Dorin Hanu se laudă că a asfaltat mai toate zonele cu probleme ale municipiului, şi chiar în cursul zilei de ieri se lucra la recepţia lucrărilor din zona „L-urilor” şi „M-urilor”. ,,Este vorba de un pachet de proiecte în valoare de 120 de miliarde de lei vechi. Acest proiect constă în reabilitarea zonei L-uri, M-uri. Astăzi se face recepţia acestui proiect. Este terminat”, a declarat Hanu.
Tot în cadrul acestui proiect de peste 100 de miliarde de lei vechi a intrat şi reabilitarea zonelor H-uri şi T-uri, dar şi sistemul de supraveghere video al municipiului. În zona H-urilor au loc lucrări de reabilitare a părţii carosabile şi trotuarelor, iar în zona T-urilor, pe lângă lucrările la partea de infrastructură, s-a realizat un parc pe un teren liber al primăriei care zăcea acoperit de buruieni.
,,Este vorba de reabilitarea în zona H-urilor, unde se lucrează încă şi reabilitare în zona T-urilor. Sunt cartiere care au intrat în acest pac