SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei sunt instituţiile care au colaborat pentru aducerea lui Omar Hayssam în ţară, a dezvăluit, vineri, premierul Victor Ponta.
„Apreciez ca este un succes al unor institutii ale statului pe care vreau sa le nominalizez: SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei. Acestea sunt instituţiile implicate, care au colaborat foarte bine şi merită felicitate”, a declarat Ponta.
Premierul a recunoscut, de asemenea, că „ştiam de câteva luni de această operaţiune, dar ea a fost păstrată secretă, pentru că ar fi fost foarte periculos să avem scurgeri de informaţii” şi a precizat că Hayssam a fost adus în ţară de „un avion militar”.
„În ultimele luni, am fost tot timpul informat de către instituţiile competente asupra posibilităţii ca Omar Hayssam să fie adus în ţară. Am fost tot timpul informat şi când s-a plecat spre Siria, şi când s-au întors. Am avizat şi am aprobat sprijinul logistic pe care Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei l-au dat pentru ca această operaţiune legală să se desfăşoare”, a explicat primul ministru.
Ponta consideră că aducerea lui Hayssam în România este „un semn foarte bun, pentru că arată că suntem o ţară serioasă, o ţară puternică şi care este capabilă să-i tragă la răspundere pe cei care au fost condamnaţi”.
Citeşte mai multe despre: Victor Ponta Omar Hayssam SRI SIE Ministerul Apararii Ministerul de Externe Ministerul de Interne ministerul justitiei
SRI, SIE, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei sunt instituţiile care au colaborat pentru aducerea lui Omar Hayssam în ţ