Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baschetul prinde, din nou, contur în Sălaj

Publicat in Magazin Salajean, vineri 19 iulie 2013 ·

Baschetbaliştii de la Baschet Club 2B Sports Zalău s-au clasat pe locul trei la Cupa “Cartierelor” de la Bistriţa, o competiţie organizată de Federaţia Română “Sportul pentru Toţi”, ce aparţine de Ministerul Tineretului şi Sportului

Pasiunea pentru sportul la panou a reapărut de câţiva ani în Sălaj, după mai bine de trei decenii de pauză. Chiar dacă, deocamdată, baschetul este practicat la nivel de copii şi juniori, intenţia profesorilor şi instructorilor care pregătesc tinerii este de a se înscrie chiar şi cu o echipă de seniori într-o competiţie oficială.

Baschet Club 2B Sports Zalău este una dintre cele două structuri sportive sălăjene în acest domeniu, care a început activitatea în urmă cu trei ani. În ciuda faptului că Zalău nu are o echipă de seniori înscrisă într-o competiţie oficială, copiii şi tinerii nu au întârziat să apară la antrenamente. “Avem, în prezent, 55 de copii, care vin cu plăcere la antrenamente, chiar dacă, pe plan local, nu există modele după care să se ghideze”, ne-a declarat Banto Rolland, managerului clubului Baschet Club 2B Sports Zalău.

În acest an au apărut şi competiţiile oficiale pentru baschetbaliştii de la BC2B Sports Zalău. După Cupa “For You” organizată în luna aprilie, la Cluj Napoca şi câştigată de “U” Mobitelco Cluj, sportivii pregătiţi de Banto Rolland au participat în această săptămână la un nou turneu inclus în calendarul Federaţiei Române “Sportul pentru Toţi”.

Clubul Sportiv “For You” din Bistriţa Năsăud a organizat faza zonală a Cupei “Cartierelor” la mini-baschet, competiţie în care au evoluat echipe mixte, formate din două fete şi doi băieţi. “Pentru noi a fost un dezavantaj acest lucru, fiindcă avem doar două fete care se pregătesc la clubul nostru şi, neavând nicio rezervă, am fost nevoit să le folosesc în toate meciurile”, ne-a explicat Banto.

La turneul de la Bistriţa au fost prezen

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 31 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 48 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°