Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie Floroiu a sărbătorit 35 de ani de la stabilirea a două recorduri naţionale

Publicat in Mediafax, vineri 19 iulie 2013 ·

Fostul preşedinte al FR Atletism, Ilie Floroiu, în prezent director general al CS Farul Constanţa, a celebrat, pe Stadionul Farul, împlinirea a 35 de ani de când a stabilit recordurile naţionale la 5.000 m şi 10.000 m, încă în vigoare.

În prezenţa a aproximativ 300 de spectatori, printre care s-au aflat şi foarte mulţi actuali şi foşti sportivi de performanţă - Gabriela Szabo, Carmen Tocală, Simona Amânar, Andreea Răducan, Elena Frâncu, Daniel Cojocaru - a avut loc o cursă simbolică de 1000 m, în care Ilie Floroiu a concurat cu echipamentul cu nr. 1601, pe care l-a purtat în cei 17 ani de carieră, cu ghetele folosite în urmă cu trei decenii, iar la microfon s-a aflat Costin Moscovici, crainicul care a comentat cursele de record naţional.

Alături de Ilie Floroiu au alergat, printre alţii, Doina Melinte (campioană olimpică la 800 m), Paula Ivan (campioană olimpică la 1500 m, deţinătoarea recordului olimpic), Natalia Andrei (medaliată la CM şi CE), Fiţa Lovin (medaliată la JO, CM şi CE), Gheorghiţă Ghipu (fost campion european de juniori), Paul Copu (multiplu campion naţional de seniori la 3000 m obstacole), Petrică Lupan (multiplu campion naţional de seniori), Stelian Marcu (multiplu medaliat la campionatele naţionale şi balcanice), Marius Marga (arbitru internaţional de box).

"A fost o cursă demonstrativă şi mă bucur că am fost atâţia foşti atleţi, mulţi din generaţia mea. Aş vrea să ştiu şi eu cât mai rezistă recordurile mele. Aşa cum au fost stabilite, aşa cred cred că va veni un moment când vor fi depăşite. Am dorit să alerg în acelaşi echipament din 1978", a declarat la finalul cursei simbolice Ilie Floroiu.

"Ne-am bucurat foarte mult că ne-am reunit o familie a atletismului românesc care a adus glorie României. Lui Ilie Floroiu, care este un om deosebit din toate punctele de vedere, dăruit sportului şi care a făcut multe pentru Consta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°