Cunoscutul istoric Neagu Djuvara este, printre altele, şi un mare meloman. Spectatorii care au mers de-a lungul timpului la concertele din cadrul Festivalului „George Enescu” l-au putut vedea seară de seară şi pe Neagu Djuvara în public. Dar, mai mult decât atât, el este probabil unul dintre puţinii oameni care se mai pot lăuda astăzi că l-au auzit interpretând chiar pe cel care a dat numele acestei prestigioase manifestări. Neagu Djuvara ne-a povestit despre împrejurările dramatice în care l-a ascultat concertând pe George Enescu.
Domnule Djuvara, când l-aţi ascultat cântând pe George Enescu?
Era în 1941, perioadă teribilă, de război, când bărbaţii valizi erau pe front, cum era şi cazul meu.
Câţi ani aveaţi pe atunci?
Aveam 24 de ani. Făcusem un doctorat şi-mi amânasem satisfacerea stagiului militar. Aşa că, atunci când m-au luat în armată, eram deja însurat şi cu copil mic. Am făcut un serviciu militar dificil. Când ai 18 ani mai treacă-meargă, dar, când faci armata la 24 de ani şi ai şi o familie care depinde de tine, e cu mult mai greu. Ca să nu mai spun că eu speram să fiu decazarmat după trei luni, că aşa era regula pe atunci.
Ce însemna asta?
Păi, puteai să dormi liniştit acasă. Numai că am avut ghinionul să se petreacă faimoasa rebeliune legionară pe 21 ianuarie 1941 şi de atunci ne-au consemnat în cazarmă şi nu mai ieşeam decât duminică după-masă.
Aţi prins războiul pe când eraţi militar?
Da. Am fost trimis pe front cu 8 zile înainte să înceapă războiul, nici nu terminasem şcoala militară de la Ploieşti, că am şi fost trimişi, cu regimentul fiecăruia, în linia de front. Aşa că am început războiul în noaptea de 22 iunie 1941 şi cu Regimentul 6 “Mihai Viteazul” am ajuns până la Odesa.
Aţi fost martor al masacrului de la Odesa?
Nu. Din fericire, dacă se poate spune aşa, am fost rănit uşor cu câteva săptămân
