Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zălăuanca Alina Ştirb, în premieră, campioană naţională la box

Publicat in Magazin Salajean, luni 22 iulie 2013 ·

Sportiva pregătită de Ioan Popa va participa în acest an, cu lotul naţional de tineret al României, la Campionatul European din Franţa şi la Campionatul Mondial din Bulgaria

Rezultate peste aşteptări la Campionatul Naţional de la Mangalia pentru secţia de box feminin de la Clubul Sportiv Municipal Zalău. Cinci din cele şase sportive pregătite de Ioan Popa au câştigat medalii: una de aur, trei de argint şi una de bronz.

Participarea a fost sub aşteptări la ediţia din acest an, potrivit antrenorului Ioan Popa, însă au fost prezente cele mai reprezentative sportive de la fiecare club din ţară.

Pentru clubul zălăuan, cel mai bun rezultat l-a obţinut Alina Ştirb, sportivă ce evoluează la tineret, la categoria 60 de kilograme. După ce, tot în acest an, a câştigat Cupa României atât la tineret, cât şi la senioare, pugilista zălăuană a reuşit să devină, în premieră, campioană naţională.

“Sunt foarte fericită pentru obţinerea acestui rezultat şi mă bucur că, după două medalii de aur la Cupa României, am obţinut şi acest titlu naţional. Chiar dacă la ediţia din acest an am boxat în două meciuri, spre deosebire de anul trecut, când am avut un singur meci, pot spune că a fost mai uşor decât la ediţia anterioară. Am dobândit experienţă în decursul anului şi m-am aflat într-o formă bună atât din punct de vedere fizic, cât şi tehnic”, a afirmat Alina Ştirb.

Sportiva zălăuană a învins-o, în semifinală, prin KO tehnic în prima repriză, pe Elena Ene, din Piteşti, iar în finală a dispus la o diferenţă clară de puncte de Alina Eftimescu, de la CSM Buzău. Alina Ştirb va fi prezentă în data de 1 august la reunirea lotului naţional de tineret, cu care va participa în acest an la Campionatul European din Franţa şi la Campionatul Mondial din Bulgaria.

Bianca Erdei a intrat în posesia medaliei de argint, după ce a pierdut în finală, prin abandon în prim

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 18 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 13 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°