Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţiuni Banca Transilvania în valoare de 381 de milioane de lei intră la tranzacţionare

Publicat in Ziarul Financiar, marți 23 iulie 2013 ·

Cele 303,3 milioane de acţiuni emise de Banca Transilvania (TLV) în cadrul majorării de capital din acest an vor fi înregistrate la Depozitarul Central şi repartizate în conturile acţionarilor după care vor putea fi tranzacţionate pe bursa de la Bucureşti, potrivit raportărilor de pe bursă.

Valoarea de piaţă a acestor acţiuni este de 381 mil. lei (85 mil. euro), având în vedere preţul de închidere de luni, de 1,256 lei/ac­ţiu­ne. Înregistrarea acestor acţiuni va creş­te capitalizarea Băncii Transilvania de la 2,39 mld. lei (540 mil. euro) la 2,77 mld. lei (625 mil. euro).

De regulă, când acţiunile din majorările de capital se încarcă în conturile investitorilor unii sunt tentaţi să vândă pentru a-şi marca profiturile, astfel că este posibil ca în zilele următoare să fie presiune la vânzare pe acţiunile TLV. Banca Transilvania şi-a majorat capitalul social cu suma de 303,3 mil. lei din din profitul net obţinut anul trecut, de 320,4 mil. lei, şi din alte rezerve. Aceasta este o operaţiune contabilă, deoarece banca nu a primit bani noi de la acţionari, iar teoretic nici valoarea de piaţă a băncii nu ar trebui să fie afectată.

În cadrul acestei operaţiuni, Banca Transilvania le-a alocat acţiuni cu titlu gratuit acţionarilor înregistraţi la data de 20 mai, fiecare acţionar primind 159 de acţiuni noi la 100 de acţiuni deţinute anterior.

Un investitor care deţinea la începutul anului 1.000 de acţiuni TLV avea 1.270 de lei. Dacă a păstrat acţiunile, începând de măâine el va avea 1.159 de acţiuni în valoare de 1.455,7 lei. Astfel, el a câştigat de la începutul anului 185,7 lei, adică 14,6% din suma pe care o deţinea. Indicele BET a crescut cu 4,78% în aceeaşi perioadă.

Principalii acţionari ai Băncii Transilvania sunt BERD, cu 14,6% din acţiuni, Bank of Cyprus, cu 9,6%, SIF-urile, IFC şi Horia Ciorcilă, preşedintele şi fondatorul băncii. @N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 41 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 18 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 41 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 53 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°