Potrivit buletinului statistic lunar emis de Direcţia Judeţeană de Statistică, în Sălaj exporturile continuă să depăşească importurile, menţinând balanţa comercială pozitivă. Principalul receptor al exporturilor sălăjene este Italia, spre care merg aproape un sfert din mărfurile făcute pentru extern.
Analiza Direcţiei Judeţene de Statistică vizează luna mai a acestui an, precum şi primele cinci luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, în primele cinci luni din 2013, pe total judet, exportul realizat a fost de 94.888.000 euro, iar importul de 50.953.000 euro, rezultând un sold al balanţei comerciale de 43.935.000 euro. Exporturile din această perioadă au înregistrat o creştere cu 20,4 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. Trei secţiuni de mărfuri deţin 88,2 la sută din total exporturi şi anume : “Materii textile şi articole din acestea”(16,6 la sută); “Metale comune şi articole din acestea” (65,1la sută) şi “Mărfuri şi produse diverse” (6,5 la sută).
Ţările partenere situate pe primele patru locuri în derularea exporturilor din această perioadă, reprezentând 53,1 la sută din total exporturi, au fost: Italia, cu 24,7 la sută din total exporturi, Germania, cu 15,2 la sută, Statele Unite ale Americii, cu 8,4 la sută, şi Ungaria, cu 4,8 la sută.
Importurile realizate în aceeaşi perioadă au înregistrat o scădere cu 10,3 la sută faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent. În structura pe mărfuri a importurilor, trei secţiuni deţin 69,2 la sută din total importuri: “Materii textile şi articole din acestea” (23,3 la sută); “Metale comune şi articole din acestea”(28,6 la sută) şi “Maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile” (17,3 la sută). Mai bine de un sfert din importuri provin din Germania (27 la sută), dar importăm