Îmi închipui că tot atât a primit şi din partea comisiei de doctorat când şi-a susţinut lucrarea (conducător ştiinţific ilustrul istoric, universitarul Mihai Iacobescu) publicată anul acesta la Editura Tracus Arte din Bucureşti cu titlul Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale.

Opul este cu adevărat impresionant şi a fost elaborat în urma unor cercetări minuţioase, având la bază o vastă bibliografie, lucrare despre care cu siguranţă se va scrie în termeni admirativi şi care topeşte în paginile ei prima carte despre sociologul bucovinean – Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean.

Două aspecte ar fi de semnalat din capul locului:

> pentru a intra în labirintul operei lui Traian Brăileanu şi a nu te pierde acolo e nevoie de firul unei formaţii intelectuale solide;

> demersul filosofico-sociologic al autorului-cercetător s-a concretizat într-o scriere profundă şi extrem de echilibrată, unde se evidenţiază personalitatea complexă a profesorului născut la Bilca (14 sept. 1882) şi asasinat indirect la Aiud (3 oct. 1947), iar, în subsidiar, originalitatea unei cărţi masive şi competenţa truditorului.

Până a examina activitatea şi opera marelui cărturar bucovinean, Al. Ov. Vintilă trece în revistă aspectele politice, economice şi culturale din teritoriu, înainte şi după Unirea din 1918. Se ştie că Imperiul Habsburgic, ca orice alt imperiu, a promovat o politică agresivă de colonizare a Ţării Fagilor şi de distrugere a primatului numeric al românilor, cum bine se exprimă autorul cărţii. Exemplele ce urmează vor fi, din acest punct de vedere, edificatoare. Dacă în 1775 ponderea românilor era de 77,35%, în anul Marii Uniri, conform datelor Conferinţei de pace de la Paris, populaţia românească scăzuse la jumătate, reprezentând doar 39,56%. Pe de altă parte, din cif