Nu e vorba de Loto, ci de un clasament alcătuit de Forbes. Oradea ocupă locul 5 în ce priveşte cele mai bune oraşe pentru afaceri. Nu e rău pentru o urbe, oricât ne-am amăgi noi, de rangul doi. În faţa noastră se găsesc mult mai titratele Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Ploieşti. Atuurile Oradiei? Transparenţa şi facilităţile acordate investitorilor.
La premianţi există şi alte avantaje. Lăsând la o parte Bucureştiul, care este de departe cel mai atractiv oraş din România, Timişoara şi Clujul au avantajul unei forţe de muncă instruite şi mobile. Iată ce înseamnă să ai universităţi puternice, gata să populeze multinaţionalele venite în căutare de mână de lucru înalt calificată!
E puţin probabil ca vreodată Oradea să aibă o universitate mai tare decât cea din Cluj, de exemplu. Asta nu înseamnă, însă, că nu am putea avea facultăţi de elită pe domenii de nişă, care să se plieze pe specificul industrial al oraşului. Dar pentru asta e nevoie de nişte manageri vizionari, conştienţi că în actuala structură Universitatea se va scufunda în câţiva ani.
Despre Ploieşti, Forbes spune doar că acolo sunt cele mai importante companii petroliere. Iată însă că există importante zăcăminte de petrol şi gaze şi în Bihor, a căror exploatare, să fim realişti, nu va putea fi oprită. Poate liderii judeţului ar trebui să sprijine dezvoltarea industrială a zonei, în ciuda unei minorităţi gălăgioase şi rupte de realitate.
Nu e vorba de Loto, ci de un clasament alcătuit de Forbes. Oradea ocupă locul 5 în ce priveşte cele mai bune oraşe pentru afaceri. Nu e rău pentru o urbe, oricât ne-am amăgi noi, de rangul doi. În faţa noastră se găsesc mult mai titratele Timişoara, Bucureşti, Cluj şi Ploieşti. Atuurile Oradiei? Transparenţa şi facilităţile acordate investitorilor.
La premianţi există şi alte avantaje. Lăsând la o parte Bucureştiul, care este de departe cel mai atra