Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Justiţia rusă a deschis un nou proces în cazul asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia

Publicat in Mediafax, miercuri 24 iulie 2013 ·

Presupuşii asasini ai jurnalistei ruse de opoziţie Anna Politkovskaia, ucisă în 2006, au compărut miercuri în faţa unei curţi cu juraţi, la Moscova, într-un nou proces care s-a deschis, în pofida boicotării unor reprezentanţi ai victimei.

Audierea a început în prezenţa a cinci acuzaţi - patru ceceni şi un fost ofiţer de poliţie moscovit -, dar în lipsa copiilor jurnalistei, care consideră procesul "ilegitim", apreciind că ar fi trebuit să fie consultaţi în legătură cu componenţa juriului, potrivit agenţiilor ruseşti.

"Prezenţa părţii civile este foarte dorită, în cazul în care nu este obligatorie", a declarat avocatul familiei victimei, Murad Musaiev, apreciind că procesul nu se poate desfăşura în absenţa unor reprezentanţi ai familiei victimei, citat de agenţia Ria Novosti.

"Ne opunem categoric continuării audierii în absenţa unor rude ale victimei şi unor reprezentanţi ai lor", a adăugat el, cerând suspendarea procesului până luni.

Dar preşedintele curţii cu juraţi, Pavel Melehin, i-a imputat avocatului "lipsa de respect faţă de curte" şi a apreciat că "dosarul poate fi examinat în aceste condiţii", la aproape şapte ani după comiterea asasinatului, al cărui comanditar încă nu a fost identificat.

Copiii Annei Polikovskaia, Ilia şi Vera, reproşează curţii că a ales juraţii fără să-i consulte şi au stabilit deschiderea procesului pentru o dată la care se ştia că nu pot participa, fiindcă lipsesc din Moscova, potrivit unui comunicat publicat marţi.

"Am aşteptat aproape şapte ani pentru ca vinovaţii să se înfăţişeze, dar statul nu poate aştepta câteva zile", au deplâns ei.

Avocaţii apărării au criticat, de asemenea, componenţa juriului, apreciind că nu include niciun reprezentant originar din Caucazul de Nord, deşi patru acuzaţi provin din Cecenia.

Unul dintre ei, Lom-Ali Gaitukaiev, este suspectat că a fost plătit pe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 43 minute
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 45 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°