În avalanșa de spumă din care se hrănește zilnic mass-media, nicio dezbatere cum nicio minune nu ține la noi mai mult de trei zile. Ar merita să se adâncească discuția despre raportul dintre jurnaliști și instituțiile justiției, într-o țară unde mass-media își asumă adesea un rol politic: fie de partea puterii (a puterii politice sau a comenzilor patronale), fie în opoziție, când opoziția partidelor este mută. Își mai asumă uneori, fraudulos, rolul de judecător. Presei îi place să dea verdicte. S-a vorbit despre relația justiție-presă cu ocazia Raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare-MCV din ianuarie curent când afirmația ”Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă, care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de CNA” a iscat controverse. Totul a rămas la nivel de reacție emoțională, fără un răgaz de reflecție serioasă asupra conduitei corpului profesional al presei. La acel moment, furibund au reacționat tocmai cei care exercitau presiuni asupra justiției, numiți de altfel în alte rapoarte, ”cu subiect și predicat” cum se exprimă ei înșiși:” Niște români se duc și toarnă la Bruxelles vrute și nevrute despre țara lor, totul cu un scop murdar : al menținerii influenței lor politice, totale, asupra mecanismelor justiției. Abuzurile grave, încălcările de lege și Constituție, elementele de tip mafiot, crimă organizată, prostituția, jaful banului public. Toate aceste chestiuni concrete din guvernarea Băsescu-Boc sunt vizate a fi protejate printr-un mecanism portocaliu București-Bruxelles. Singurii care sunt zugrăviți drept vinovați eterni sunt adversarii politici și presa care-i critică. Presa care-i laudă și are imixtiuni violente în actul de justiție e bună și merită încurajată”. Cam așa comenta Radu Tudo