Ce are a face mila cu politica? Mai nimic, dar, fiind un sentiment de înţelegere şi compasiune faţă de o fiinţă care nu ţi-e indiferentă, mila ar putea aduce niscaiva avantaje electorale. Miloşii însă nu sunt alegătorii ca atare, ci mai mulţi membri de vază ai PDL, iar obiectul milosârdiei şi al filotimiei lor nu este propria soartă, azi destul de ingrată, ci tocmai adversarul PNL, aflat la guvernare.
Să se fi decis să-şi abandoneze propriul partid, aflat momentan în Opoziţie, şi să treacă la sau să le dea votul rivalilor? N-ar fi ceva nou.
În loc de momeală
Dar să socotim faptele: cică „PSD le-a dat ministerele cele mai grele, sociale… au (sic!) segmentat Ministerul Transporturilor şi au (sic!) luat compania de infrastructură rutiere (sic!), Ministerul Economiei l-au împărţit şi în altele liberalii ascut creioane”. „Mai jos de atât nu-mi amintesc să fi fost partidul, poate doar în perioada ’93-’94. Cert e că sunt (sic!) băscuţa PSD. PNL n-a urcat deloc, în afară de câţiva lideri care s-au căpătuit. PNL sau dreapta românească n-a câştigat nimic”. „Degradarea PNL, ca imagine şi nu numai, e din ce în ce mai accentuată” (Petru Movilă).
Câtă mărinimie, veţi spune. Dar când mila ascunde în spate un anume interes electoral se mai cheamă milă sau devine şmecherie şi şantaj? Interesul imediat ar fi o combinaţie între PDL, 10% în sondaje, şi PNL, 24-25%, dar cu condiţia să dispară dictatorul Crin Antonescu, cu alte cuvinte, şefii să fie pedelişti.
Mire sau mireasă
Aşadar, un fel de mariaj în care pe mire nu îl interesează fata şi părinţii, ci doar zestrea. Şi o mai spune şi cu voce tare. Cât de tembel să fii ca să accepţi o astfel de propunere? Propunere care se repetă sub cele mai variate şi ciudate forme din 2006 încoace.
Propunere care vine după o fază şi mai insolită: ani buni s-a încercat pe diverse că
