Peste 2.000 de oameni au fost ucişi în conflictul din Siria de la începerea postului Ramadanului, pe 10 iulie, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP, citată de Mediafax.
Majoritatea victimelor sunt insurgenţi şi membrii ai serviciilor de securitate, susţine OSDO.
„De la începerea Ramadanului, am înregistrat cel puţin 2.014 morţi", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Numărul combatanţilor ucişi se ridică la 1.323. Dintre cei 816 insurgenţi care au murit, 545 erau civili, 30 dezertori, iar 241, combatanţi străini.
Dintre cei 507 agenţi ai serviciilor de securitate ucişi, 438 erau militari, iar 69 membri ai forţelor rezerviste.
Începând din 10 iulie, au murit şi 639 de civili, inclusiv 99 de femei şi 105 copii, în timp ce alte 52 de cadavre nu au fost identificate.
Citeşte mai multe despre: Siria ramadam observatorul sirian pentru drepturile omului razboi civil insurgenti
Peste 2.000 de oameni au fost ucişi în conflictul din Siria de la începerea postului Ramadanului, pe 10 iulie, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP, citată de Mediafax.
Majoritatea victimelor sunt insurgenţi şi membrii ai serviciilor de securitate, susţine OSDO.
„De la începerea Ramadanului, am înregistrat cel puţin 2.014 morţi", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Numărul combatanţilor ucişi se ridică la 1.323. Dintre cei 816 insurgenţi care au murit, 545 erau civili, 30 dezertori, iar 241, combatanţi străini.
Dintre cei 507 agenţi ai serviciilor de securitate ucişi, 438 erau militari, iar 69 membri ai forţelor rezerviste.
Începând din 10 iulie, au murit şi 639 de civili, inclusiv 99 de femei şi 105 copii, în timp ce alte 52 de cada