Reprezentanţi ai partidelor politice, minorităţilor naţionale şi organizaţiilor neguvernamentale au votat, joi, un Apel pentru susţinerea înfiinţării a unei a doua regiuni în Nord-Estul României, iar senatorul PDL Gheorghe Flutur a fost desemnat să facă lobby în acest sens în Parlament.
În cadrul unei dezbateri la care au participat parlamentari, consilieri judeţeni, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale şi organizaţiilor neguvernamentale s-a adoptat un Apel privind înfiinţarea unei a doua regiuni în Nord Estul României, textul apelului fiind convenit de grupurile politice din Consiliul Judeţean Suceava.
În Apel se arată că regionalizarea este un proces necesar în actuala etapă de dezvoltare a României, dar că actuala regiune de dezvoltare Nord-Est care cuprinde şase judeţe şi care a fost şi a rămas cea mai săracă regiune a ţării şi a Uniunii Europene, cu cei peste 3 milioane de locuitori depăşeşte standardele UE (maxim 3 milioane de locuitori într-o regiune, conform NUTS), ceea ce ar duce la îngreunarea procesului de dezvoltare regională şi accesarea fondurilor europene.
În document se menţionează că în sprijinul acestei cereri, este necesar ca la crearea unei regiuni funcţionale să fie luate în considerare legăturile spaţio-structurale, culturale reale existente în acest moment între judeţele din Nord-Estul ţării, iar un al treilea considerent, dar nu cel din urmă, îl constituie componenţa etnică de o mare diversitate.
"O asemenea regiune (cu două sau trei judeţe) ar cuprinde 1.000.000 - 1.500.000 locuitori, deci s-ar încadra în standardele UE şi ar permite dezvoltarea liberă şi armonioasă şi a zonei de nord a Moldovei, ar fi o structură administrativă funcţională, distanţele dintre centru şi localităţile regiunii fiind rezonabile. Acest lucru ar permite o bună cunoaştere a problemelor cu care se confruntă localităţile şi locuitorii aces