Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Apelor a trimis corpul de control la Târgu-Cărbuneşti

Publicat in Exclusiv Gorj, luni 29 iulie 2013 ·

Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a trimis corpul de control să facă o serie de verificări la o lucrare de regularizare pe râul Gilort, executată prost. Neregulile au fost descoperite cu ocazia unei vizite făcute de Lucia Varga în Gorj, la finele lunii iunie. Lucrare executată prost

Ministrul Lucia Varga a afirmat că a trimis în judeţul Gorj corpul de control încă de la jumătatea lunii, respectiv de pe 15 iulie, la două săptămâni după ce a venit în vizită de lucru. Potrivit acesteia, controlul va fi făcut timp de două luni, abia pe 15 septembrie urmând să fie date primele rezultate ale acestuia. Potrivit ministrului, lucrările au fost finalizate în urmă cu doi ani însă au fost executate destul de prost, având în vedere că prezintă deja deficienţe. Cu ocazia vizitei în judeţ, pe 28 iunie, Lucia Varga spunea că a fost la faţa locului pentru a inspecta lucrarea şi a constatat că trebuie luate măsuri cât mai rapid. „Este o lucrare executată prost, pentru că la nici doi ani de la inaugurare prezintă deja deficienţe. Şi este vorba de o lucrare care trebuie să reziste minim 20-25 de ani. Voi dispune un control, pentru a verifica proiectul şi execuţia lucrării. Este destul de grav pentru că vorbim de fondurile statului care nu au fost cheltuite cum trebuie”, a precizat Varga, la conferinţa de presă susţinută după vizita în judeţul Gorj.

De precizat că aceasta a anunţat că urmează să fie pus în practică un acord în aşa fel încât lucrările pe albiile râurilor care se află în proprietatea Romsilva să poată fi făcute mai rapid, fără să se împiedice în birocraţie.

Lucia Varga, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, a trimis corpul de control să facă o serie de verificări la o lucrare de regularizare pe râul Gilort, executată prost. Neregulile au fost descoperite cu ocazia unei vizite făcute de Lucia Varga în Gorj

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 33 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 40 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum 51 minute
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°