Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange a fost amendată de ANCOM pentru că nu a informat abonaţii că pot renunţa la contracte

Publicat in Bursa, miercuri 31 iulie 2013 ·

* Dorin Odiaţiu: "Evaluăm posibilitatea contestării în justiţie a acestei decizii"

Autoritatea de reglementare în comunicaţii, ANCOM, a amendat Orange România cu 20.000 lei pentru că nu a comunicat abonaţilor că pot denunţa unilateral unele contracte, în termen de 14 zile lucrătoare, refuzându-le acestora dreptul de a denunţa contractele fără plata penalităţilor de reziliere, măsura fiind contestată de companie.

"În urma unor sesizări primite din partea utilizatorilor cu privire la modalitatea de încheiere de către Orange România a unor contracte la distanţă, ANCOM a desfăşurat o inves¬tigaţie şi a constatat că operatorul de telefonie mobilă nu a comunicat clienţilor, înainte de a încheia prin telefon un contract pentru furnizarea serviciului de acces la internet prin intermediul unui modem stick portabil, informaţii privind data la care este considerat încheiat contractul, precum şi faptul că au dreptul să denunţe acel contract în termen de 14 zile lucrătoare de la data încheierii contractului sau a livrării echipamentului, fără plata vreunor penalităţi sau despăgubiri şi fără invocarea vreunui motiv, aşa cum prevede OUG 111/2011 privind comunicaţiile electronice", se arată într-un comunicat al ANCOM.

"Decizia este surprinzătoare, având în vedere explicaţiile oferite anterior autorităţii de Orange România pe marginea acestui subiect. În consecinţă, evaluăm posibilitatea contestării în justiţie a acestei decizii", a declarat directorul Public Affairs, Wholesale&Partnerships al Orange România, Dorin Odiaţiu, citat de Mediafax.

Orange România este parte a grupului francez de telecomunicaţii Orange şi este cel mai mare operator local de telefonie mobilă în funcţie de cifra de afaceri şi numărul de clienţi la finele anului 2012.

Odată cu livrarea echipamentului, clienţii Orange România au primit şi semnat contractul. Ulterior activării abona

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 34 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°