Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Marin Condescu, şi-a băgat în faliment una dintre societăţile pe care le controla, Olservmin SRL, câteva sute de oameni fiind trimişi acasă. Societatea respectivă, la fel ca altele, a fost folosită drept paravan pentru afacerile derulate de Tursind Min SRL, administrată de Mădălina Berbecel. Iar modalitatea prin care banii se „pierdeau” prin conturile firmei patronate de aceasta era cesiunea de creanţe. Aşa cum s-a practicat la Pandurii Târgu-Jiu sau Minprest Serv, care s-au trezit într-un circuit cu iz fraudulos de cesionare. Faptul că nu este o întâmplare, ci o practică o dovedeşte un contract din 2010 prin care un miliard de lei vechi a intrat în conturile Tursind Min, deşi trebuia să ajungă la Olservmin.
„Reţeta” este aceeaşi ca şi cea aplicată la Minprest Serv, de pe urma căreia s-au „volatilizat” 460.000 de lei din conturile societăţii de stat. În 2009, Olservmin a prestat nişte servicii către Exploatarea Minieră Mehedinţi, în valoare totală de 317.414 de lei. Din această sumă, însă, au fost acceptate la plată de către fosta subunitate a Complexului Oltenia facturi în valoare de doar 146.677 de lei, restul, cumulând 168.726 de lei, fiind refuzate. A cui e vina?
Conducerea de atunci a Olservmin SRL trimite două referate către EM Mehedinţi în care cere lămuriri cu privire la aceste refuzuri. Evident, nu le primeşte şi, astfel, se fac şi nişte vizite la subunitate, pentru a primi explicaţii de la faţa locului. Vina este, în primă fază, pasată de la un departament la altul. Astfel, Biroul Financiar spune că de vină este şeful serviciului Salarizare, însă acesta este de negăsit, scuzându-se că este chemat pe la Târgu-Jiu, la SNLO, şi tot aşa până când delegaţii Olservmin renunţă şi încearcă alte modalităţi de rezolvare a situaţiei. Plata, tărăgănată până la ştornarea facturilor
Timp de aproape un an