După ce a destăinuit, în primul interviu pe care l-a acordat, cum a reuşit să ridice un imperiu de trei miliarde de dolari, Poe Qui Ying Wangsuo (33 de ani), alias “Mr. Pink”, a vorbit şi despre strategia sa de viitor, care l-ar putea duce în topul celor mai bogaţi oameni de afaceri.
“Mr. Pink”, iubitul Monicăi Gabor (27 de ani), are planuri măreţe, de care va beneficia, fără îndoială, şi româncuţa noastră. Conform propriilor mărturisiri din revista Arabian Business, Poe Qui Ying Wangsuo şi-a propus să producă nu mai puţin de 100 de miliarde de dolari în următorii zece ani, adică să devină unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă.
“Din moment ce băuturile sunt consumate în fiecare zi de oameni din întreaga lume, ne-am dorit să oferim o alternativă sănătoasă, fără ingrediente nocive. În prezent, nu există nici o altă afacere în lume aşa de profitabilă cum este cea cu băutura, deoarece în fiecare zi, fiecare fiinţă umană trebuie să bea. Suntem deja în China, iar produsul nostru va fi lansat în India, în septembrie. Mr. Pink va apărea foarte curând în Orientul Mijlociu. Am prieteni în familia regală care au încercat băutura noastră, iubesc gustul şi ne întreabă când vom aduce produsul, aşa că sunt convins că va fi un mare succes. În următorii 10 ani sper să scoatem circa 100 de miliarde de dolari”, a declarat Wangsuo pentru Arabian Business, acesta adăugând că speră să dea lovitura şi cu trei tipuri de ceaiuri spumante, pe care le va lansa în curând. Nu-i place să apară în public
Cum mulţi s-au întrebat de ce nu a apărut la lansarea băuturii în SUA, când Monica a fost gazdă pentru vedete ca La Toya Jackson şi cei trei copii ai lui Michael Jackson, iubitul româncei a făcut lumină: “Cred că atunci când stai în umbră şi ţii la imaginea ta privată, eşti mult mai fericit. Pur şi simplu nu este potrivit pentru mine să apar în public”.