Liberalii îşi desemnează om la conducerea Regiei Autonome a Drumurilor Judeţene (RADJ): fostul prefect al Clujului, Călin Platon (foto). Acesta îl va înlocui pe Liviu Cadar, cel care a preluat regia în 2008, imediat după ce Alin Tişe a câştigat mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ).
Cadar a afirmat că pleacă de bunăvoie şi că nu se pune problema să fi fost îndepărtat de liberali. Liberal cu vechime, Platon a ocupat atât un mandat de prefect, cât şi unul de subprefect. După ce a fost schimbat de PDL-işti, a fost transformat în inspector guvernamental. Din această postură, în vara anului 2010, Platon a comis un grav accident de circulaţie: a lovit pe trecerea de pietoni o femeie cu un copil de câteva luni. Acesta a murit, iar Platon a fost arestat preventiv. În momentul accidentului, avea permisul suspendat. Instanţa l-a condamnat la un an şi unsprezece luni de închisoare cu suspendare. De atunci, acesta a ieşit din viaţa publică. Din 19 august, ar urma să ocupe postul de şef al RADJ. Cadar spune că a ales să plece singur din fruntea acestei regii. „Am găsit un loc de muncă mai bun, care îmi va aduce mai multe beneficii. Nu m-a forţat nimeni să mă retrag. Dimpotrivă, mi s-a cerut să rămân. Aş fi fost sprijinit, dar n-am mai vrut", a comentat Cadar. Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, a confirmat că la şefia RADJ va fi numit fostul prefect. „Domnul Platon are experienţă în drumuri. În calitate de înalt funcţionar public, a avut legătură şi cu proiectele de infrastructură.
Deocamdată va ocupa acest post în interimat; urmează să organizăm şi concurs pentru acest post", a comentat Uioreanu.