Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut cu egal! Prima reacţie a lui Neymar după ce a jucat în tricoul Barcei

Publicat in Pro Sport, miercuri 31 iulie 2013 ·

FC Barcelona nu a reuşit decât un egal aseară, în al doilea meci amical fără Tito Vilanova pe bancă. Catalanii au remizat pe terenul Lechiei Gdansk, scor 2-2. Neymar a debutat pentru echipa catalană, întrând în locul lui Alexis Sanchez în minutul 78.

*Brazilianul a fost faultat de patru ori şi nu a reuşit vreo fază importantă

Barcelona va debuta în acest sezon în faţa propriilor suporteri vineri, cu ocazia Trofeului ”Joan Gamper”, unde va juca cu brazilienii de la Santos. Adică exact fosta echipă a superstarului Neymar, care a evoluat aseară pentru prima dată în echipa catalană în amicalul de aseară cu Lechia Gdansk. Un amical în care formaţia ”azulgrana” nu a reuşit mare lucru, remizând cu modesta echipă poloneză, scor 2-2. De fiecare dată Lechia a condus însă, prin golurile lui Bieniuk (15) şi Grzelczak (49). Au fost două greşeli defensive ale Barcei, semn că noul antrenor, Gerardo Martino, mai are mult de muncit în defensivă. Totuşi, pentru Barca nu au evoluat nici Pique, nici Puyol sau Dani Alves, astfel că greşelile sunt normale.

În ciuda golurilor lui Sergi Roberto (25) şi Messi (56), cel mai aşteptat moment al serii a fost intrarea lui Neymar. La un pas să nu joace, dorindu-se menajarea sa, superstarul brazilian pe care Barcelona a plătit 55 de milioane de euro în această vară a intrat în minutul 78 în locul lui Alexis Sanchez. Fără să reuşească prea multe ”floricele”, Neymar a fost faultat de patru ori şi nu a reuşit să schimbe soarta partidei, în care nici măcar Messi nu a părut că reuşeşte un joc prea bun.

”Au fost câteva tacklinguri mai dure, dar totul e OK. Sunt mândru că am debutat pentru Barcelona, trebuie să am puţin timp să mă adaptez, acesta este cel mai important lucru pentru mine în acest moment”, a spus Neymar după meciul cu Lechia, citat de cotidianul ”Marca”.

FC Barcelo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 22 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum 57 minute
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 19 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 54 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 55 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°