Poliţiştii Biroului pentru Imigrări Gorj au desfăşurat ieri o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, ocazie cu care au depistat, cu şedere ilegală, un cetăţean din Serbia. Sârbul B.D., în vârstă de 29 de ani, a intrat pe teritoriul ţării noastre cu forme legale, însă nu a părăsit teritoriul României în momentul în care dreptul de şedere i-a expirat.
În urma ,,capturii”, poliţiştii au emis pe numele străinului o decizie de returnare care îl obligă să părăsească ţara în termen de 15 zile. Sârbul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea legii privind regimul străinilor în România.
Biroul pentru Imigrări Gorj continuă activităţile de prevenire şi combatere a şederii ilegale a străinilor.