Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Ovidius, de la categoria A la DNA. Elanul unei instituţii în plină afirmare a fost retezat de arestarea rectorului pentru luare de mită

Publicat in Adevarul, miercuri 31 iulie 2013 ·

Lumea universitară a Constanţei este şocată de lovitura DNA care a decapitat cea mai mare instituţie de învăţământ superior de stat din sud-estul ţării. Rectorul Universităţii Ovidius Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, a fost arestat preventiv pentru 29 zile de Tribunalul Bucureşti. Anchetatorii DNA au dovezi că rectorul a vândut subiectele de la Admitere.

Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti îl reţinuse marţi seara, pentru 24 ore, pentru trei infracţiuni de luare de mită comise în perioada august 2012 - iulie 2013. „Este o ruşine care nu ştim cum se va şterge de pe obrazul universităţii“, sunt unanimi în a afirma atât criticii, cât şi susţinătorii rectorului.

Aflat în funcţie din februarie 2012, Dănuţ Epure era de un an în vizorul procurorilor. În august 2012, rectorul a primit 1.000 euro printr-un intermediar pentru a facilita admiterea la Facultatea de Farmacie a unei candidate, pe un loc destinat cetăţenilor străini. La sesiunea de admitere din iulie 2013, Epure a cerut direct şi prin intermediar 9.000 euro pentru subiectele de la Farmacie. A primit doar 4.000 euro, pentru care a înmânat subiectele şi rezolvările de la Biologie şi Chimie. Complice i-a fost prietenul Stere Tala, un taximetrist student la Ştiinţe Economice, care intermedia tranzacţiile.

DNA a mai lansat o avertizare, care-i face să tremure pe mulţi dintre colaboratorii rectorului: „În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.“

La Universitatea Ovidius, actuala garnitură de conducere este în silentio stampa. Persoanele care ar mai putea fi vizate de ancheta DNA sunt decanul Facultăţii de Farmacie, prof.univ.dr. Rodica Sîrbu, precum şi prorectorul care se ocupă de Educaţia şi formarea continuă, prof.univ.dr. Gabriela Stanciu, de la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului. Aceasta din urmă a fost chemată,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 52 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°